Prăbușirea avionului TAROM în Atlantic: 185 de români înconjurați de rechini au supraviețuit miraculos, dar pilotul a fost condamnat la 100 de ani de închisoare

Pe 7 august 1980, un avion Tupolev 154 al companiei TAROM, având la bord 186 de persoane, s-a prăbușit în Atlantic, aproape de coasta Mauritaniei. Această tragedie aviatică a avut loc în condiții extrem de dramatice, iar povestea supraviețuitorilor — majoritatea marinari români — este una care surprinde prin curaj, rezistență, dar și neajunsurile salvării. Incidentul rămâne înconjurat de multe semne de întrebare, fiind marcat de o condamnare grea pentru pilotul aeronavei, deși ulterior s-a dovedit că el a fost eroul care a salvat numeroase vieți.

Cum s-a întâmplat tragedia

Avionul Tupolev 154 al companiei TAROM transporta 185 de pasageri, majoritatea marinari români care mergeau să facă schimbul de echipaj pe trei nave românești aflate în apropiere de Mauritania. Zborul ar fi trebuit să fie unul de rutină, cu destinația aeroportul Nouadhibou. Dar, din cauza unor probleme tehnice la echipamentul de dirijare de pe aeroport, aeronava a aterizat încorect, la aproximativ o jumătate de kilometru lateral față de pistă, prăbușindu-se în apele Atlanticului.

Comandantul Paul Mitu, pilotul aeronavei, a declarat ulterior că a existat o înlănțuire de probleme și lipsuri de coordonare cu controlorii de trafic din Las Palmas și Nouadhibou. Controlorii africani nu au răspuns la apelurile pilotului, iar echipamentul de dirijare de pe aeroport era defect. Când avionul se afla într-un nor dens de ceață la o altitudine de 90 de metri, Paul Mitu și-a dat seama că jos nu se afla pista, ci oceanul. Impactul a avut loc la doar 300 de metri de țărm, iar avionul s-a infipt într-o dună de nisip — un detaliu care a făcut diferența dintre o tragedie completă și o poveste cu supraviețuitori.

Aeronava s-a rupt în trei la impact, dar majoritatea pasagerilor au reușit să supraviețuiască datorită unei combinații de noroc și curaj. Doar o persoană a decedat, suferind un infarct la scurt timp după prăbușire, în timp ce restul pasagerilor și echipajului s-au trezit în mijlocul apelor întunecate ale Atlanticului, înconjurați de vaporii de kerosen care pluteau la suprafață și de zgomotul motorului avionului care a rămas încă pornit timp de 45 de minute după impact.

Cornel Gosan, unul dintre supraviețuitori, povestește că „apa bătea la hublou”, iar el s-a trezit în ocean, descurcându-se prin întunericul total. „Lumea a început să se vaietă, să țipe. Eram dezorientați. Rechinii dădeau târcoale, dar kerosenul i-a deranjat”, în timp ce pasagerii s-au agățat de resturile avionului pentru a se salva.

O luptă pentru supraviețuire în Atlantic

Supraviețuitorii s-au adunat pe aripa rămasă la suprafață a aeronavei, în încercarea de a-i ajuta pe cei care erau răniți mai grav sau în apa rece a oceanului. Cornel Gosan descrie cât de dificil a fost să se organizeze în mijlocul panicii, printre oameni cu răni adânci, cu picioare rupte sau capete lovite. După aproximativ trei ore petrecute pe aripă, primul ajutor a venit de la marinarii români aflați în rada portului, care au folosit bărcile de salvare pentru a-i aduce în siguranță la mal.

Paul Mitu povestește că situația a fost extrem de critică în primele minute, în special din cauza motorului din coadă care rămĂsese turat, provocând un zgomot infernal. Pasagerii erau dezorientați, unii s-au aruncat în ocean și au încercat să înnoate spre mal, în timp ce alții au rămas agățați de aripa avionului. Norocul a fost faptul că aeronava s-a prăbușit într-o zonă puțin adâncă, fiind astfel în parte susținută de un banc de nisip.

Pilotul considerat vinovat și condamnat la 100 de ani de închisoare

Paul Mitu, pilotul aeronavei TAROM, a fost inițial considerat responsabil pentru tragedie. A fost anchetat de o comisie internațională formată din reprezentanți din cinci țări și, sub presiunea regimului comunist din România, a fost condamnat la 100 de ani de închisoare. Ulterior, înse, s-a dovedit că acesta nu a avut nicio vină și că, de fapt, manevrele sale au salvat viețile pasagerilor.

Comandantul Paul Mitu a fost etichetat de regimul comunist ca fiind „distrugător al avuției socialiste”, iar dreptul său de a zbura a fost suspendat. Deși o comisie internațională a concluzionat că nu a fost o eroare umană, statul român nu a recunoscut oficial nevinovăția sa, iar toate documentele de calificare au fost retrase. După doi ani în care a făcut presiuni pentru a-și recăpăta dreptul de a zbura, a primit permisiunea să zboare doar ca elev navigator, iar între timp s-a retras la pensie în 1993.

Călătorie cu peripeții spre casă

După trei zile de la accident, un avion Boeing al TAROM a fost trimis pentru a-i aduce în țară pe cei răniți și pe cei care nu se puteau întoarce la muncă. Dar, nici această călătorie nu a fost lipsită de momente tensionate. La sosirea pe aeroportul Otopeni, trenul de aterizare al aeronavei a refuzat să se deschidă, fiind nevoie de o deschidere manuală, iar discuțiile despre o eventuală amerizare au creat o nouă stare de panică în rândul pasagerilor, care abia supraviețuiseră unei tragedii.

Viața de după accident

Paul Mitu, care acum trăiește singur în Breaza, și-a amenajat în casă un mic muzeu dedicat aviației, un colț simbolic unde ține ultima sa uniformă de comandant și obiecte de zbor care îi amintesc de vremurile de glorie. După tragedie, a încercat să atragă atenția asupra nedreptăților pe care le-a îndurat, dar a preferat să nu devină subiect de senzație, refuzând oferte de a realiza un film despre povestea sa.

Supraviețuitorii accidentului aviatic s-au întâlnit anual, pe 6 august, la mănăstirea Dintr-un Lemn din Vâlcea, locul care a devenit un simbol al recunoștinței pentru viețile lor salvate. În timp, mulți dintre cei care au trecut prin această experiență au plecat dintre noi, dar memoria acelui moment dramatic a rămas încă vie pentru cei rămași.

Niciunul dintre marinari nu a fost investigat de către autorități, iar întraga situație a fost gestionată într-un mod caracteristic României comuniste, fără prea multă transparență sau explicații oficiale. Mulți dintre cei care au supraviețuit au ales să renunțe la cariera de navigator, iar Cornel Gosan a povestit că el și alți colegi și-au pus câte un cercel în ureche pentru a-și marca a doua naștere.

După accident, Paul Mitu a fost recunoscut de mulți drept un erou, dar umbra condamnării i-a afectat cariera și viața personală. În 1991, înse, a revenit la aviație, fiind cerut la Escadrila Romavia, reușind astfel să și recapete demnitatea profesională.

Accidentul aviatic din 1980 rămâne una dintre cele mai tulburătoare povești de supraviețuire și sacrificiu, cu un echipaj care a făcut tot posibilul pentru a salva viețile pasagerilor săi. Este un moment care subliniază fragilitatea vieții și neprevăzutul destinului, într-o epocă în care tragediile nu erau niciodată reflectate în mass-media, iar eroii reali rămâneau, adesea, într-o tăcere forțată.